Cartea de istorie și-a
deschis coperțile pentru a-l primi, la subsol,
acolo unde stau notele
explicative,
pe cel ce a fost
președintele Băsescu.
Poate că manualul de
psihiatrie sau literatura judiciară
îi vor acorda spații mai
largi,
așa cum i-au acordat, în
timpul mandatelor sale,
jurnaliștii care l-au
pupat în cur,
dar asta rămîne o
provocare a anilor ce vin.
Hm, sînt conștient că
exagerez un pic.
Dar Băsescu a sucit
gîtul unui grup de presă
construit în douăzeci de
ani de muncă și uneori nu pot să uit.
Nu-i port pică și,
dincolo de înțepături,
admit că omul politic
Băsescu și-a dominat epoca așa cum
nici Iliescu, nici
Constantinescu și nici Năstase n-au făcut-o.
A fost cel mai tăios
produs al structurilor din anii ’80,
un animal politic
neobișnuit de crud, acaparator și eficient,
care a răsturnat în
favoarea lui situație după situație.
Incult, dar cu o
inteligență practică remarcabilă,
președintele Băsescu a
descoperit impactul teatrului asupra mulțimii
și a jucat-o pe degete.
Dacă ar fi avut cultură
ar fi știut să se înconjoare de oameni deștepți,
dacă ar fi avut caracter
ar fi știut să pacifice clasa politică
și să-i pună energia în
folosul patriei.
A preferat să dezbine și
să se doteze cu slugi.
A umflat serviciile pînă
cînd umbra lor s-a întins peste absolut tot.
Azi le găsim în
laptop-uri, în telefoane, în rechizitorii și sentințe judecătorești,
dar, mai ales, le găsim
în afacerile cu statul
ale unor clanuri mafiote care mulg resursele.
A făcut din justiție un
corp nevrotic și timorat,
capabil de crime
judiciare și depresii,
eroic uneori, dar
instabil și dependent de politică.
Reforma din Justiție e o
bască înclinată șmecherește pe-o ureche,
pe care președintele
Băsescu o purta
atunci cînd vorbea
neîntrerupt de fapte
și uita cum s-a răstit
la procurori, la judecători, la CSM sau la instanțe.
Nu a intervenit
niciodată la vreun polițist, procuror sau judecător,
spune președintele
suspect de des,
dar trebuie să fi fost
tîmpit să intervină la subalterni
cîtă vreme îi avea la
dispoziție pe superiori.
Nu a intervenit nici în
favoarea oamenilor de afaceri,
iar aici chiar are
dreptate,
fiindcă Popoviciu,
Cășuneanu, Bucșaru, Bittner, Cocoș sau rușii de la ALRO nu sînt ceea ce Codul
Penal ar numi oameni de afaceri.
Despre viziunea arătată
în cei zece ani are vreun rost să vorbim?
Cînd un cvintuplu
ministru al Transporturilor, dublu primar al Capitalei
și dublu președinte
menține o țară cu
talentele României
în cea mai adîncă
subdezvoltare a infrastructurii,
parcă nu prea sună a
viziune, nu?
Acum două mii de ani,
Apollodor din Damasc a construit în Dacia mai mulți kilometri de autostradă și
mai multe poduri decît Boagiu și Berceanu
– și cu bani mai puțini.
Ar fi putut arăta un pic
de viziune la capitolul dezvoltare economică,
dar cine să-i spună
despre Stiglitz, Keynes, Friedman sau Chang?
Lăzăroiu?
Așa că domnul președinte
a plecat la Consiliul European
ca să semneze cu exces
de zel un pact fiscal
care ne taie pe vecie
șansa de a ajunge o economie roșie în obraji.
Fără să știe – sau
știind,
dar rupîndu-i-se – că
întreg Occidentul și-a dezvoltat infrastructura pe deficit, Băsescu a dorit ca
doamna Merkel să-l poată da exemplu de băiat ascultător.
O relație clară și
consolidată cu Securitatea;
o politică externă marcată de un antirusism
tîmp și păgubos,
care ne-a lăsat pe
dinafara unei piețe uriașe,
în care aliații noștri
nord-atlantici și-au reparat exporturile;
o armată diminuată în
baza articolului 5 din tratatul NATO,
incapabilă să-i întîrzie
pe ruși mai mult de zece minute;
o reformă eșuată în
Sănătate,
un haos în Educație
și o modificare a legii
electorale
care a umplut
Parlamentul de oameni periculoși pentru țară.
Toate astea nu sînt
fapte care te bagă cu poză în manualul de istorie.
Băsescu a știut să
vorbească, iar la adăpostul vorbelor lui
au crescut uriașele
averi ale apropiaților
și o întreagă categorie
de fanatici slabi de minte, puși pe harță.
Societatea pe care o
lasă în urmă e mai dezbinată decît pe vremea mineriadelor,
fiindcă vorbele lui
Băsescu au prostit oameni din middle class.
Iar tot acest talent de
a spune și fascina
a fost risipit pe
scopuri meschine.
Înzestrat și norocos,
președintele Băsescu a
avut, din nefericire,
o altă agendă decît țara
în fruntea căreia a stat zece ani.
Eu, unul, n-am să mă mai
uit în ea.
