Însemnări finale din agenda președintelui Băsescu

Cartea de istorie și-a deschis coperțile pentru a-l primi, la subsol,

acolo unde stau notele explicative,

pe cel ce a fost președintele Băsescu.

Poate că manualul de psihiatrie sau literatura judiciară

îi vor acorda spații mai largi,

așa cum i-au acordat, în timpul mandatelor sale,

jurnaliștii care l-au pupat în cur,

dar asta rămîne o provocare a anilor ce vin.

Hm, sînt conștient că exagerez un pic.

Dar Băsescu a sucit gîtul unui grup de presă

construit în douăzeci de ani de muncă și uneori nu pot să uit.

Nu-i port pică și, dincolo de înțepături,

admit că omul politic Băsescu și-a dominat epoca așa cum

nici Iliescu, nici Constantinescu și nici Năstase n-au făcut-o.

A fost cel mai tăios produs al structurilor din anii ’80,

un animal politic neobișnuit de crud, acaparator și eficient,

care a răsturnat în favoarea lui situație după situație.

Incult, dar cu o inteligență practică remarcabilă,

președintele Băsescu a descoperit impactul teatrului asupra mulțimii

și a jucat-o pe degete.

Dacă ar fi avut cultură ar fi știut să se înconjoare de oameni deștepți,

dacă ar fi avut caracter ar fi știut să pacifice clasa politică

și să-i pună energia în folosul patriei.

A preferat să dezbine și să se doteze cu slugi.

A umflat serviciile pînă cînd umbra lor s-a întins peste absolut tot.

Azi le găsim în laptop-uri, în telefoane, în rechizitorii și sentințe judecătorești,

dar, mai ales, le găsim

în afacerile cu statul ale unor clanuri mafiote care mulg resursele.

A făcut din justiție un corp nevrotic și timorat,

capabil de crime judiciare și depresii,

eroic uneori, dar instabil și dependent de politică.

Reforma din Justiție e o bască înclinată șmecherește pe-o ureche,

pe care președintele Băsescu o purta

atunci cînd vorbea neîntrerupt de fapte

și uita cum s-a răstit la procurori, la judecători, la CSM sau la instanțe.

Nu a intervenit niciodată la vreun polițist, procuror sau judecător,

spune președintele suspect de des,

dar trebuie să fi fost tîmpit să intervină la subalterni

cîtă vreme îi avea la dispoziție pe superiori.

Nu a intervenit nici în favoarea oamenilor de afaceri,

iar aici chiar are dreptate,

fiindcă Popoviciu, Cășuneanu, Bucșaru, Bittner, Cocoș sau rușii de la ALRO nu sînt ceea ce Codul Penal ar numi oameni de afaceri.

Despre viziunea arătată în cei zece ani are vreun rost să vorbim?

Cînd un cvintuplu ministru al Transporturilor, dublu primar al Capitalei

și dublu președinte

menține o țară cu talentele României

în cea mai adîncă subdezvoltare a infrastructurii,

parcă nu prea sună a viziune, nu?

Acum două mii de ani, Apollodor din Damasc a construit în Dacia mai mulți kilometri de autostradă și mai multe poduri decît Boagiu și Berceanu

 – și cu bani mai puțini.

Ar fi putut arăta un pic de viziune la capitolul dezvoltare economică,

dar cine să-i spună despre Stiglitz, Keynes, Friedman sau Chang?

Lăzăroiu?

Așa că domnul președinte a plecat la Consiliul European

ca să semneze cu exces de zel un pact fiscal

care ne taie pe vecie șansa de a ajunge o economie roșie în obraji.

Fără să știe – sau știind,

dar rupîndu-i-se – că întreg Occidentul și-a dezvoltat infrastructura pe deficit, Băsescu a dorit ca doamna Merkel să-l poată da exemplu de băiat ascultător.

O relație clară și consolidată cu Securitatea;

 o politică externă marcată de un antirusism tîmp și păgubos,

care ne-a lăsat pe dinafara unei piețe uriașe,

în care aliații noștri nord-atlantici și-au reparat exporturile;

o armată diminuată în baza articolului 5 din tratatul NATO,

incapabilă să-i întîrzie pe ruși mai mult de zece minute;

o reformă eșuată în Sănătate,

 un haos în Educație

și o modificare a legii electorale

care a umplut Parlamentul de oameni periculoși pentru țară.

Toate astea nu sînt fapte care te bagă cu poză în manualul de istorie.

Băsescu a știut să vorbească, iar la adăpostul vorbelor lui

au crescut uriașele averi ale apropiaților

și o întreagă categorie de fanatici slabi de minte, puși pe harță.

Societatea pe care o lasă în urmă e mai dezbinată decît pe vremea mineriadelor,

fiindcă vorbele lui Băsescu au prostit oameni din middle class.

Iar tot acest talent de a spune și fascina

a fost risipit pe scopuri meschine.

Înzestrat și norocos,

președintele Băsescu a avut, din nefericire,

o altă agendă decît țara în fruntea căreia a stat zece ani.

Eu, unul, n-am să mă mai uit în ea.

Poate aruncă doamna Kövesi un ochi.

DORU BUSCU
CATAVENCII

Ce pățesc cei care spun adevărul

Vă rugăm să citiți afirmațiile de mai jos. Ele au fost făcute în anul 1998 de către un om politic al cărui nume îl veți afla imediat.
Toate cele spuse atunci s-au adeverit, din păcate pentru români.


“FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând  interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar şi în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate în tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare ţară.
Personal, nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI şi Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situaţia deja critică a celor săraci. În cartea sa «Scandalul şi Ruşinea», editată în 1997, Bertrand Schneider – o mare personalitate a Clubului de la Roma – spunea: «Într-adevăr, câmpul vizual al Băncii Mondiale s-a îngustat într-o asemenea măsură încât ea sfârşeşte prin a reprezenta o sursă de sărăcie şi de subdezvoltare în contradicţie totală cu însuşi spiritul misiunii sale». Un eveniment semnificativ în ceea ce priveşte «succesul» celor două organisme financiare internaţionale s-a petrecut în urmă cu circa doi ani, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a FMI şi BIRD.
Organizaţii neguvernamentale din întreaga lume au organizat în paralel un forum sub lozinca «50 de ani ajung». Toţi participanţii au fost alături de Vandana Shiva când aceasta a cerut «un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI."
“Măsura care ni se cerea era de lichidare rapidă a tuturor societăţilor comerciale cu pierderi, care nu-şi pot onora obligaţiile financiare faţă de furnizori, bugetul de stat şi de asigurări. Era o analiză economică la rece care nu ţinea seama de situaţia concretă din ţară, de efectele dezastruoase pe care le-ar provoca asupra întregii societăţi, pe termen mediu şi lung, punerea în aplicare a măsurilor propuse de aceste organisme financiare internaţionale.
În 1993, când se purtau aceste discuţii, aproape întreaga economie se afla în blocaj financiar, mai bine de jumătate din industrie îşi închisese porţile (în primii trei ani de după revoluţie se produsese deja o restructurare, involuntară, haotică), agricultura se afla în plină criză, nemaiputând să asigure securitatea alimentaţiei populaţiei, subcapitalizarea societăţilor comerciale atinsese cote alarmante (creditul pentru producţie depăşea, în medie, 75% din necesarul de capital circulant) în mare parte şi ca efect al practicării de dobânzi real pozitive exagerate timp de trei ani. Şi nu uitaţi că economia ajunsese în această stare după punerea în aplicare
de către guvernanţi a măsurilor impuse prin acorduri de către FMI şi Banca Mondială."

“Am privatizat 2800 de unităţi şi, mă rog, se poate comenta că au fost multe sau că au fost puţine, dar criteriul nu a fost numărul lor ci oportunitatea de a le privatiza, creşterea producţiei, a calităţii acesteia în condiţii superioare de profitabilitate. Nu mi-aş fi putut permite în nici un caz să scot la privatizare societăţile cele mai profitabile, să scot la vânzare fabricile de ciment care făceau două sute de miliarde profit pe an şi să le dau unui investitor strategic.
Trebuie să spun ori de câte ori am prilejul că aceste societăţi
trebuiau scoase la momentul oportun la privatizare, respectiv când ar fi existat condiţii de participare a capitalului autohton la acest proces şi prin ofertă publică şi în orice caz printr-o formulă adecvată care să conducă la spargerea monopolului. Mai ales că la fabricile de ciment – ca să rămân doar la acest exemplu – nu era nevoie de investiţii deosebite, poate de câteva milioane de dolari ca să fie cumpărate filtrele pentru a diminua poluarea.
Am realizat că este o crimă să dai din mână societăţile cele mai profitabile, să faci ceea ce a spus la un moment dat Florin Georgescu despre ceea ce se întâmplă acum, respectiv că «se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile».
Mi se cerea atunci – şi iată că după aceea s-a şi realizat – să facem privatizarea la normă, conform unui plan, fără să privesc în perspectivă, să văd în ce măsură este profitabil pentru economia naţională.”

“România, la începutul lui 1995, începuse să aibă o imagine excelentă în mediile politice occidentale şi mai ales pe piaţa privată de capital. Deci, se impunea să procedăm ca celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Cehia, să ieşim pe piaţa privată de capital de unde să luăm două, trei miliarde de dolari, bani pe care să-i introducem în totalitate în rezerva valutară a statului pentru a da încredere în moneda naţională. Era o măsură obligatorie, pe care alţii au realizat-o, fiindcă în acest fel puteam ieşi de sub dependenţa totală de FMI şi Banca Mondială. (...) Am avut discuţii destul de dure cu guvernatorul Băncii Naţionale, discuţii care nu au dat rezultate.
Sigur, Banca Naţională n-a spus nu, de altfel o şi ajutasem să poată ieşi pe o astfel de piaţă, cu ajutorul ambasadorului nostru în Japonia, domnul Dijmărescu, cu care am colaborat personal pentru a intra în legătură cu societatea financiară Nomura. Nu s-a spus deci un «nu» ferm, dar m-a deranjat enorm – şi o spun pentru prima oară – faptul că în urma acestei discuţii într-un cerc restrâns, care avea un caracter oarecum confidenţial, reprezentantul misiunii FMI a venit
urgent la Bucureşti.Cineva îl informase că premierul forţează ieşirea pe piaţa privată de capital. L-am întrebat de ce este interesat de această problemă, i-am explicat că rolul său este să-şi vadă de atribuţiile pe care le are, că FMI şi Banca Mondială sunt totuşi bănci internaţionale, unde şi ţara noastră este acţionar şi că nu au dreptul de a trage la răspundere guvernul pentru intenţia de a atrage şi alte
surse financiare externe. Discuţia s-a închis foarte rapid."


Aceste fragmente au fost extrase din cartea “România – jocuri de interese”, interviu cu fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, realizat de ziaristul Gheorghe Smeoreanu.
Apărută în 10.000 de exemplare, în 1998, cartea nu se mai găsește.
Pentru afirmațiile făcute, Nicolae Văcăroiu a fost calomniat, imaginea sa a fost compromisă de specialiști în manipulare, apoi a fost obligat să se retragă din politică.
Așa pățesc cei care spun adevărul !

Prezentarea localitatii

Suprafata: 13536 ha

Intravilan: 1694 ha

Extravilan: 4060 ha

Populatie: 41219

Gospodarii: 14017

Nr. locuinte: 15305

Nr. gradinite: 12

Nr. scoli: 11

Nr. licee: 7

Nr. universitati: 2

Asezarea geografica:

În nord-vestul României, în partea de nord a judeţului Maramureş, între Râurile Tisa, Iza şi Ronişoara, la graniţă cu Ucraina

Activitati specifice zonei:

Agricultură
Creşterea animalelor
Pomicultură
Prelucrare lemn

Activitati economice principale:

Prelucrarea lemnului
Fabricarea de mobilier
Textile
Tricotaje
Confecţii
Organe de asamblare

Obiective turistice:

Muzeul Maramureşului
Muzeul Satului Maramureşan
Muzeul victimelor comunismului şi a rezistenţei
Casa Muzeu "Elie Wiesel"
Monumente de arhitectură monumentală de pe Valea Izei (biserici din lemn, Mânăstirea Bârsana)
Cimitirul Vesel şi Mânăstirea Săpânţa - Peri
Manifestări culturale de anvergură, etc.
Monumentul Holocaustului

Evenimente locale:

Zilele Oraşului - la începutul lunii septembrie
Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă

Facilitati oferite investitorilor:

Acces la calea ferată Sighet-Vişeu-Salva, legătura feroviară cu Ucraina prin punctele Câmpulung la Tisa (România)-Teresva (Ucraina) sau Valea Vişeului (România)-Dilove (Ucraina)
Acces în Ucraina pe podul istoric Sighet-Solotvino
Acces facil la aeroporturile din Baia Mare şi Satu Mare

Proiecte de investitii:

Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi apă uzată
Construcţii de locuinţe
Modernizare străzi
Pietruire drumuri
Amenajare parc Grădina Morii